când?

de obicei.. eterna întrebare este “de ce?” dar eu mă întreb CÂND?

când am început să fiu atât de fericită, deschisă, zâmbitoare? când au plecat toate cele aiurea din jurul meu? când am început să ador tot ce văd? când a început să nu-mi pese? când fericirea a încetat a fi un concept total paralel cu existenţa-mi zilnică? când am început să trăiesc? când n-am mai simţit nevoia cuvintelor? când am început să simt? 

nu! chiar nu mă interesează DE CE.. ştiu că n-am să aflu asta vreodată, dar vreau totuşi să ştiu CÂND?

când am început să mă desprind de toate lucrurile din jur? când am încheiat nişte etape? când am renunţat la neputinţă? când am închis uşa, am schimbat discul şi am început a face curat? când am şters praful şi am făcut ordine? în tot! când am înţeles? când am zâmbit? când am realizat? când am repsirat uşurată? când am început a scrie?

când a început să-mi pese de tine? când te-am auzit pentru prima dată?  când am simţit primii fiori.. dar primele gânduri? când am început să gândesc? când am încetat să o fac?  când am început să mă întreb? când am simţit primele omizi transformându-se în fluturi? când am început să te sărut? când a încetat inima-mi să bată?

când am început să respir culoare?  când am început să mă hrănesc cu fericire? când am început să văd ? dar să aud fiecare strop de cafea care mi se prelingea prin vene? când am început să ascult  fiecare zâmbet?  când am început  să colecţionez memorii, vise, săruturi, atingeri, priviri? când am încetat să fiu cine eram şi am început să fiu cine sunt?

când a devenit totul atât de perfect?

 

and though I know it is not the end (yet).  it is (already) very happy!