de aproape doi ani nu am linişte. s-au întîmplat lucruri care m-au trezit din rutină şi, fiind nevoită să renunţ la anumite circumstanţe nu am mai avut linişte de atunci. am trăit într-o permanentă incomoditate din cauza lenei de a accepta schimbările şi a trăi conform acestora. lenea de a trăi la maxim, în continuă mişcare a fost pur şi simplu deranjată de această trezire la realitate şi chiar dacă vroiam să fac atîtea lucruri, ceva mă încetinea de fiecare dată – obişnuinţa. cu toate acestea, însă, am început să mă mişc, cu încetişorul, dar totuşi, serile mele erau libere şi, în general, tot timpul meu liber era numai al meu. acum, însă, situaţia e diferită. vreau să am un timp al meu, dar rareori reuşesc să-l scurg printre aglomeraţia zilnică. astfel, am devenit dependentă de internet, dar nu asta e problema pînă la urmă. vreau să-mi regăsesc liniştea, pentru că am obosit. vreau departe de casă, fără conexiune la internet, fără muzică, fără cărţi, fără învăţat, fără tv, fără telefon mobil. să stau pur şi simplu şi să dorm, să lenevesc, să nu aud pe nimeni. şi doar atunci cînd mă voi plictisi de această linişte, să ies afară şi să cumpăr o carte, mai apoi să-mi scriu gîndurile pe o foaie, apoi, cu încetişorul să-mi regăsesc prietenii, să îmi conectez telefonul mobil, să-mi cumpăr un televizor şi să mă conectez la internet, treptat. să fac lucrurile altfel. poate, scuzîndu-mă că vreau linişte nu cer decît un nou început, imposibil? faza-i că în viitorul apropiat, aceste lucruri s-ar putea să se împlinească. dar niciodată nu-i cum vrem noi. şi o dată ce obţinem ceva, ne dăm seama că nu mai avem nevoie. şi încep regrete, şi dor, şi remuşcări. şi liniştea tot n-o mai găsesc.


Publicat de în Kind Of Diary, Strigăte din interior